marți, iunie 17, 2025
Diverse

Alunu a urcat pe 2 în Liga a IV-a și, de ce nu, visează la titlul județean… Vicelidera se îmbracă de la PUMA!

1.93KVizualizari

Oltețul Alunu a urcat pe locul 2 în clasamentul Ligii a IV-a, după succesul cu 4-2, contra celor de la Atletic Drăgășani. Adelin Toma, Emanuel Birăruți, Gabriel Herăscu și Marian Pleașcă au marcat pentru vicelidera județului, care, acum, a început să viseze tot mai mult la primul trofeu județean din istorie.  “Cu acest prilej, am jucat în noul echipament, marca PUMA, achiziționat cu sponsorizări din partea firmei SC Pyronova SRL. Această societate ne-a ajutat cu suma de 15 mii lei. Mulțumim și domnului Emil Mărăcine, care, de asemenea, ne ajută din punct de vedere financiar. Avem mulți oameni alături de noi, iar asta ne motivează mult. Bineînțeles, un sprijin substanțial îl avem din partea administrației locale”, a explicat Nicolae Birăruț, oficialul echipei Oltețul Alunu.