Alunu, succes clar cu Băbeni! Marian Pleașcă și colegii săi au șanse mari la încă 6 puncte în următoarele două runde!
5-0 a fost scorul prin care Oltețul Alunu s-a impus, pe teren propriu, contra celor de la AFC Băbeni. Gabriel Herăscu (2), Marian Pleașcă, Denis Bongheanov și Cătălin Stanca au marcat pentru echipa din vestul județului. “A fost un meci pe contre, contra unei echipei bune. Ideea e că ne-au intrat situațiile create, iar asta ne bucură, mai ales că am suferit mult pe partea ofensivă! Etapa următoare, avem meci la Foresta Malaia, după care vom merge la Atletic Drăgășani. Conform calcului, trebuie încă 6 puncte, dar teoria nu înseamnă să practica. Echipa merge bine pentru momentul actual. Bușu, Bongheanov, Zet, Golescu și Surdu – adică, achitițiile realizate în vară, ne-au adus un plus important în jocul nostru. Mulțumim primăriei pentru susținere, dar și sponsorilor care ne ajută financiar și contribuie cu aproximativ 50 mii lei pe an”, a precizat conducerea clubului Oltețul Alunu.




