Fotbal Județean

Alutus Sălătrucel a bifat prima victorie din Liga a IV-a

1.16KVizualizari

După două remize şi o înfrângere, Alutus Sălătrucel a obţinut, week-end-ul trecut, prima victorie din actualul sezon competiţional. Duminică, 22 septembrie, echipa din comuna administrată de primarul Nicola Sima a dispus la pas, pe teren propriu, de Inter Lăpuşata, cu scorul de 6-3 (după 2-0 la pauză). Golurile învingătorilor au fost marcate de Marian Cărăbineanu (3 goluri), Sorin Niţă (din penalti), Florin Stîrcu şi Alexandru Didoiu.

Marian Cărăbineanu a marcat un hat-trick şi a fost jucătorul meciului

„A fost un joc foarte frumos, cu multe faze de atac şi goluri spectaculoase. Am fost mai buni şi ne-am impus. Marian Cărăbineanu s-a aflat în mare formă şi merită din plin să fie evidenţiat ca jucătorului meciului, prin cele trei goluri pe care le-a înscris”, ne-a declarat primarul Nicolae Sima. „Ne bucură enorm acest succes, pentru că e primul din Liga a IV-a, dar suntem mulţumiţi şi de începutul de sezon. Avem 5 puncte în cont, după 4 runde, un bilanţ excelent. În etapele precedente, am mai obţinut două remize, una acasă (cu CS Şuşani, 1-1) şi alta în deplasare (la AS Buneşti, 0-0), singura înfrângere fiind cea de pe terenul liderei Olteţul Alunu 2016. E bine că nu am pierdut acasă şi că am luat 4 puncte în faţa propriilor suporteri. Sperăm ca pe parcursul campionatului să mai aducem şi alte puncte preţioase din deplasare, să stăm departe de lupta pentru evitarea retrogradării. În acest prim sezon de Liga a IV-a, obiectivul e acela de a ocupa un loc liniştit la miljocul clasamentului”, a adăugat primarul comunei Sălătrucel

Fotbaliştii primarului Nicolae Sima speră la un nou succes etapa viitoare

În următoarea etapă, care va avea loc la finele săptămânii, Alutus Sălătrucel va evolua tot pe teren propriu, de această dată împotriva echipei Viitorul Valea Mare. Confruntarea cu campioana Ligii a IV-a din sezonul trecut e programată duminică, 29 septembrie, de la ora 12.00. „Sperăm într-o nouă surpriză frumoasă a băieţilor, abia ne-am obişnuit cu victoriile! Având în vedere că Valea Mare nu mai e aceeaşi echipă puternică de anul trecut, cred că ne putem gândi la un rezultat pozitiv”, a mai afirmat Nicolae Sima. „Aşa cum am mai afirmat, vrem să creştem treptat, odată cu modernizarea bazei sportive, unde am depus mari eforturi, în ultima perioadă, s-o aducem la standardele cele mai bune pentru a fi acceptaţi în Liga a IV-a. Nu peste mult, vom încheia procedurile de realizare a PUG-ului, ca să introducem terenul de la stadion în intravilan. Ulterior, vom încerca să obţinem finanţare pentru a amenaja o bază sportivă modernă la Sălătrucel, cu vestiare şi alte facilităţi, astfel încât şi aceasta să fie competitiv pentru ligile superioare. Ne bazăm pe bani de la Guvern, deoarece fondurile europene sunt mai greu de obţinut pentru aceste investiţii”, a concluzionat primarul PSD din Sălătrucel, Nicolae Sima.