miercuri, septembrie 16, 2026
Diverse

Amărăști a câștigat derbiul cu Pesceana, deși a avut jucător eliminat… Cosmin Toșu – OMUL meciului!

737Vizualizari

Partida dintre Amărăști Nemoiu și Luceafărul Pesceana a întrunit toate condițiile unui derbi local. S-a jucat intens, și de o parte și de alta, iar echipa coordonată de Daniel Hotea a avut jucător eliminat în minutul 70… Cosmin Toșu a reușit să facă diferența pe teren, marcând pentru 3-0. Ne-am impus cu scorul de 3-2, dar a fost foarte greu. În a doua repriză, trebuia să mergem la cardiologie cu toții, atât de intens a fost. Primele 45 de minute au fost controlate de noi. Cătălin Toșu a marcat trei goluri. Îl felicităm pentru prestația sa excelentă. În partea a doua, am intrat pe teren relaxați. Dacă vom face același lucru pe viitor, e clar că rezultatele nu vor fi foarte bune. Astfel, oaspeții au marcat pentru 3-1, din penalti, după care au reușit și al doilea gol. Adrian Jianu a încasat cartonaș roșu prin minutul 70. Dar ne-am recuplat, ne-am apărat bine. Am cedat posesia pentru ultimele minute, ca să avem cele trei puncte în clasament. Felicităm brigada, pentru că a condus excelent. Ne așteaptă un meci foarte greu, la Bălcești. Sperăm să facem un joc bun și, chiar dacă nu va fi așa cum ne dorim, suntem mulțumiți de ceea ce am reușit până acum. Noi suntem în progres, de la an la an. În primul sezon, adică, acum 3 ani, am fost pe penultimul loc în clasament, în al doilea an – pe locul 7, iar, acum – putem fi pe 4. Deci, suntem pe plus! Sezonul viitor, ideal ar fi podiumul. Atmosfera la echipă e plăcută, iar acest lucru contează foarte mult!”, a precizat Daniel Hotea, oficialul clubului Amărăști Nemoiu.