sâmbătă, iulie 12, 2025
Diverse

Amărăști Nemoiu a spart gheața! Cătălin Toșu – dublă pentru echipa sa!

611Vizualizari

Amărăști Nemoiu a reușit să spargă gheața, după un start de retur deloc convingător. Weekendul trecut, echipa coordonată de Daniel Hotea s-a impus cu scorul de 2-1, în deplasare, la Cerna Fârtățești. A fost prima victorie a noastră din retur, după o serie de rezultate nefavorabile. Am spart gheața – cum s-ar spune! Ne-au plecat mai mulți copii, în străinătate, la muncă și, prin urmare, am fost nevoiți să improvizăm. Din cauza acestor factori, am schimbat sistemul de joc, am făcut multe adaptări. Am decis să trecem de la jocul pe benzi, la jocul central. Cu Fârtățești, asta s-a văzut în teren. Putem spune că am dominat, în mare parte, jocul. Am condus cu 1-0, la pauză, prin Cătălin Toșu. Tot el a majorat avantajul în repriza secundă, după care, prin minutul 80,, gazdele au beneficiat de o lovitură de la 11 metri, din care au și înscris. Am folosit ca titulari doi copii legitimați în retur. Îi cheamă Gabriel și Marius Andrei. Fârtățești este o echipă foarte civilizată, felicităm și arbitrii, chiar dacă, la penalti, noi am avut îndoieli, în primă fază, dar considerăm că au avut dreptate. Ne așteaptă un joc pe teren propriu, cu Cerna Copăceni. Ar fi păcat să nu legăm încă o victorie”, a spus Daniel Hotea, oficial la Amărăști Nemoiu.