Administrație

Amenajarea unei piețe în centrul comunei Vlădești, printre prioritățile primarului Adrian Cosac

813Vizualizari
Adrian Cosac are în plan să amenajeze cât mai frumos centrul civic din Vlădești, iar, în zonă, va funcționa și o piață modernă. Primarul social-democrat va extinde rețeaua de gaze naturale și va finaliza de asfaltat toate drumurile locale. Așa cum am mai anunţat, la Vlădești va mai fi realizat un complex sportiv pe actualul amplasament al stadionului de fotbal, pentru care Compania Națională de Investiții va aloca 2,5 milioane de euro. De asemenea, pentru ca localitatea să intre în circuitul turistic, va fi construit un complex de servicii balneare, probabil, cel mai frumos din Vâlcea, cu aparatură de ultimă generație. Aşa cum am mai anunţat, această investiţie va fi realizată în parteneriat cu Consiliul Judeţean Vâlcea- Nu în ultimul rând, elevii din localitate vor avea în curând o sală de sport cu 102 locuri pe scaune. Totul pentru ca generația tânără să aibă condiții cât mai bune!