Amical Orlești – Ionești, duminică. Iulică Dincă l-a adus și pe Radu Cârstoiu
Oltul Ionești s-a impus cu scorul de 5-1 în amicalul disputat contra juniorilor republicani din Zăvoi, antrenați de Dumitru Teleșpan. Alex Burtoi (3) și Alex Andronache (2) au marcat pentru echipa pregătită de Iulică Dincă, iar, duminica aceasta, vor susține un nou test de verificare. “A fost un joc mulțumitor, reușit, contra unei echipe bune, cu pregătire fizică. Încercăm să mai aducem 2-3 jucători, care au mai fost pe la mine cu ani în urmă. La nivelul Ligii a IV-a, nu știu dacă sunt 4-5 echipe care să ofere ceva financiar. În rest, se joacă doar de plăcere. Ne așteaptă un nou amical, duminica aceasta, la Orlești. Sper să ne putem baza în curând și pe noul transfer, portarul Radu Cârstoiu, care și-a revenit după accidentare. Așteptăm și jocurile din Cupa României. Vom aborda cu maximă determinare această competiție”, a declarat Iulică Dincă, antrenor la Oltul Ionești.




