Andrei Șerban, erou pentru AS Popești. A apărat două penaltiuri în Cupa României!
AS Popești nu a reușit să se impună în cele 90 de minute disputate în primul tur al fazei județene a Cupei României și a încheiat la egalitate, 0-0, partida cu ACS Amărăști Nemoiu. La loviturile de departajare, erou a fost portarul Andrei Șerban, care a reușit să apere două penaltiuri. Astfel că echipa sa a câștigat cu 4-2 și s-a calificat în faza a doua a competiției. „A fost foarte greu meciul. Adversarii ne-au dominat clar în prima repriză, dar a doua repriză am schimbat tactica și am preluat controlul. La penaltiuri, am marcat eu, Irinel Albici, Andrei Cârstea și Andu Diaconu. Nu am mai făcut niciun transfer vara aceasta. Suntem aceiași ca și în sezonul trecut! În general, avem cam 12-13 jucători la meciurile oficiale. Mulți lucrează și în weekend. În campionat, ne-am propus să terminăm în primele 4 locuri. Asta am vrea, dar va fi foarte greu!”, a declarat Dănuț Albici, jucător la AS Popești.