Andrei Țăpuși – eurogol, pentru Pietrari! 💪💪💪Dorin Rădoi, despre sezonul viitor: „Nu mai vreau să…!”
Viitorul Pietrari a învins-o cu scorul de 3-2 pe Viitorul Șirineasa și a obținut, astfel, al treilea succes din returul Ligii a V-a, reușind să se salveze de la retrogradare. Dorin Rădoi a explicat că, din sezonul viitor, are așteptări mult mai mari și nu mai vrea să se regăsească prin subsolul clasamentului. „A fost un meci bun pentru noi. Veneam după 1 punct obținut la Sălătrucel. Le-am spus jucătorilor că, din sezonul viitor, doar de ei depinde dacă vor să mai facă parte din lot. Eu aș rămâne la Pietrari, dar condiția de bază este să fac un lot mai puternic. Sincer, este o dezamăgire pentru mine acest retur. Eu nu stau la o echipă să mă bat la retrogradare. Vreau mult mai mult! După meciul cu Stejarul Vlădești, ne vom așeza la masă, vom trage linie. Bineînțeles, decizia aparține domnului primar Nicolae Moraru și celor din conducere. Am fost nevoit să folosesc juniori și de 14 ani, pentru că nu aveam jucători. În ceea ce privește meciul cu Șirineasa, Andrei Țăpuș (20 de ani) a dat două goluri pentru noi. La primul gol, a driblat tot de la jumătatea terenului și a marcat singur cu portarul. Mai rar am văzut asemenea goluri la acest nivel! Al doilea gol – șut frumos, pe colțul lung. Îl felicit”, a explicat Dorin Rădoi.




