Handbal

Anita Gorbicz a ajuns la 1000 de goluri în Liga Campionilor, iar cu Vâlcea a fost impecabilă la 7 metri: procentaj maxim!

1.52KVizualizari
În urmă cu o săptămână, în meciul cu Odense Handbold, câştigat de Audi ETO Gyor cu 32-25, legendara jucătoare Anita Gorbicz a atins cota de 1000 de goluri marcate în Liga Campionilor. Aceasta s-a aflat pe teren şi în duelul cu SCM Rm. Vâlcea, de sâmbătă, 17 octombrie, când a marcat de patru ori, de fiecare dată din aruncări de la 7 metri. Practic, handbalista în vârstă de 37 de ani a transformat în gol toate loviturile de care formaţia maghiară a beneficiat.
Şi SCM a avut tot patru aruncări de la 7 metri, dar una dintre acestea a fost ratată de Ewgenija Minevskaja, în minutul 56, mingea lovind bara laterală a porţii apărată de norvegianca Margaretha Silje Solberg. Nemţoaica înscrise până atunci de două ori. În minutul 60, când Vâlcea a mai beneficiat de încă o lovitură de pedeapsă, Florentin Pera a pus-o să execute pe Ann Grete Norgaard, iar daneza a înscris.
Sursă foto: Facebook Gyori Audi ETO KC