Ann Grete Norgaard a confirmat venirea la Vâlcea: „A fost dificil să le spun la revedere colegelor de la Viborg. Aştept cu nerăbdare să joc, din nou, în Liga Campionilor”
SCM Rm. Vâlcea a transferat-o azi pe experimentata Ann Grete Oesterballe Norgaard (extremă stânga), de la Viborg HK. Câştigătoare a Ligii Campionilor cu formaţia daneză, în sezonul 2005-2006, iar apoi medaliată cu bronz la Campionatul Mondial din 2013, cu naţionala ţării sale, handbalista născută pe 15 septembrie 1983 vine în Sala Traian să întărească echipa antrenată de Florentin Pera, care va lupta în sezonul 2019-2020 pe patru fronturi: Liga Florilor, Liga Campionilor, Cupa României şi Supercupa României.
Ann Grete Oesterballe Norgaard: „E grozav că transferul la Vâlcea s-a concretizat”
Site-ul oficial al clubului danez a anunţat că jucătoarea ar fi semnat deja contractul încă dinainte de a se îmbarca în avionul care o aduce în România. De altfel, chiar şi Ann Grete Norgaard a acordat o declaraţie fermă pentru https://vhk.dk/, în care afirmă clar că va juca în Sala Traian din sezonul viitor. Astfel, noua achiziţie a SCM-ului a subliniat că a acceptat să semneze cu formaţia vâlceană exclusiv din dorinţa de a evolua, din nou, în Liga Campionilor.
„Viborg va fi întotdeauna acasă pentru mine, mă voi întoarce mereu aici cu plăcere. Dar această șansă este mare. Am încă mulți ani de handbal înainte şi nu puteam să fiu sigură că vor mai exista şi alte asemenea oportunităţi. Așa că, atunci când a apărut această şansă, am simțit cu tărie că trebuie să n-o las să-mi scape. E grozav că transferul la Vâlcea s-a concretizat. Nu m-am obişnuit imediat cu plecarea, totul a fost atât de greu și de stresant în ultimele zile, dar sunt mulțumită. A fost foarte dificil să le spun la revedere colegelor de la Viborg. Aștept cu nerăbdare să joc, din nou, în Liga Campionilor. Am visat la acest lucru, de aceea am şi revenit la Viborg. Îmi pare rău însă că visul meu nu se va întâmpla aici, aşa cum am sperat. Acum, am ales altceva și aștept cu nerăbdare să văd ce va urma”, a dezvălui Ann Grete Norgaard.
Daneza este a şaptea handbalistă transferată de SCM Rm. Vâlcea în această vară
Ann Grete Oesterballe Norgaard este cea de-a şaptea handbalistă transferată de SCM Rm. Vâlcea în această pauză de vară. Aşa cum se cunoaşte, campioana României le-a mai legitimat pe Marta Batinovic Zderic (Serbia, portar, 29 de ani), Asma El Ghaoui (Tunisia, pivot, 27 de ani), Kristina Liscevic (Serbia, inter centru / coordonator, 29 de ani), Mireya Gonzalez (Spania, inter dreapta, 28 de ani), Mădălina Zamfirescu (inter centru / coordonator, 24 de ani) şi pe Ana Maria Drăguţ Savu (inter dreapta, 29 de ani).
Sursă foto: Getty Images / Jan Christensen