Diverse

Annabella face supermarket și la Galicea. Tot în această localitate, câțiva tineri întorși din Occident vor deschide o fabrică de pavele

4KVizualizari
Compania vâlceană Annabella a demarat, săptămâna trecută, lucrările de construire a unui supermarket în centrul comunei Galicea, în aproierea sediului primăriei. Potrivit autorităților locale, investiția va fi inaugurată până la finele acestui an și va aduce și un plus de imagine centrului localității, prin amenajarea unei parcări și a unor spații verzi. În plus, Annabella va crea și câteva noi locuri de muncă în localitate.

„Pe de altă parte, un grup de tineri întorși din Occident vor deschide, în curând, o fabrică de pavele, unde, de asemenea, vor putea lucra oameni din localitate. Am promis că voi deschide Galicea către investitori şi că voi aduce cât mai mulţi și am făcut deja primii pași în acest sens. Mai sunt și alte firme interesate să vină în localitate şi le voi dezvălui pe fiecare la timpul lor”, a precizat primarul PSD din Galicea, Florin Mărăcine (FOTO).