marți, aprilie 14, 2026
Handbal

Antrenorul Florentin Pera (SCM Rm. Vâlcea) a recunoscut superioritatea din acest sezon a echipei CSM Bucureşti

1.02KVizualizari
În actualul sezon al Ligii Florilor, SCM Rm. Vâlcea a pierdut ambele meciuri cu rivala la titlu, CSM Bucureşti. În tur, în etapa a 10-a, într-o partidă care a avut loc pe 18 februarie, elevele lui Florentin Pera au fost înfrânte cu scorul de 27-22 de o grupare căreia îi lipseau nu mai puţin de 12 jucătoare de bază (trei fiind accidentate, iar nouă – depistate pozitiv cu Covid-19). În plus, a absentat şi antrenorul principal Adrian Vasile (infectat cu virusul provenit din China), pe banca tehnică aflându-se secundul Iulia Curea. Joi, 20 mai, trupa din Sala Traian a pierdut şi partida retur, din etapa a 25-a, de această dată cu 32-26.

„Putea fi evitată delegarea celor doi arbitri din Constanţa, Ionuţ Cazan şi Gesur Suliman”

La final, antrenorul Florentin Pera a recunoscut că gruparea din Capitală a fost superioară în acest campionat şi a meritat din plin titlul naţional. Pe de altă parte, oficialul vâlcean a dat vina pe arbitri pentru eşecul de săptămâna trecută. „Am greșit foarte multe pase, aici cred că s-a făcut diferența, le-am făcut multe cadouri adversarelor, iar bucureştencele au profitat de acest lucru. Cred că putea fi evitată delegarea celor doi arbitri din Constanța (n.r.: Ionuţ Cazan şi Gesur Suliman), care ne-au arbitrat și în sezonul trecut când au greșit în favoarea CSM-ului, la fel cum au făcut și de această dată. Mi-au dat dreptate și oficialii jocului, la fiecare fază contestată, dar ce ne mai încălzeşte asta!? Vina pentru înfrângere ne aparține, însă, în totalitate. Trebuie să fiu corect și să spun că CSM București a fost echipa mai bună în acest sezon și merită titlul. Noi ne-am confruntat cu multe probleme de lot și am pierdut și multe puncte pe care nu meritam să le pierdem”, a spus Florentin Pera, după meciul de joi, 20 mai, declaraţia sa fiind preluată (şi adaptată) de pe site-urile handbalmania.ro şi gsp.ro.