Handbal

Antrenorul sârb Goran Kurtes, surprins de atmosfera bună de la SCM: „Există concurenţă în lot, dar e una pozitivă, nu e o problemă cine joacă, important e să câştige echipa!”

809Vizualizari
După ce Mia Rădoi a decis să-şi concentreze atenţia doar pe activitatea de la Centrul Naţional Olimpic de Excelenţă de la Rm. Vâlcea, conducătorii de la SCM l-au adus ca antrenor secund pe sârbul Goran Kurtes (52 de ani). Născut pe 25 martie 1968, acesta nu se află la prima experienţă în România, deoarece, în trecut, a activat chiar ca antrenor principal la două echipe feminine din ţara noastră. În sezonul 2009-2010, Goran Kurtes s-a aflat pe banca tehnică a formaţiei Tomis Constanţa, iar în octombrie 2014 a acceptat oferta de a o pregăti pentru o scurtă perioadă pe CSM Ploieşti. Pe pagina de Facebook a clubului SCM Rm. Vâlcea a fost postat un scurt interviu cu antrenorul din fostul spaţiu ex-iugoslav, pe care îl redăm în continuare.
• De ce Rm. Vâlcea?
– Am venit la Rm. Vâlcea pentru că este un oraş foarte frumos. Îmi place aici, toate lumea e super, organizarea e bună. Vâlcea ştie handbal! Iar vâlcenilor le place mult acest sport.
• Cum vi s-a părut perioada de cantonament?
– Echipa e bună! Am fost la Cheile Grădiştei, unde am făcut antrenamente şi ne-am pregătit pentru sezonul acesta. Părerea mea e că echipa e de mare calitate, iar fetele sunt foarte unite. Au muncit mult şi au o mare ambiţie pentru Liga Florilor şi Liga Campionilor. Cheile Grădiştei a fost o staţiune foarte frumoasă pentru pregătire, pentru sportive. Fetele au muncit enorm, din greu, ca în fiecare cantonament. Ele au făcut însă antrenamente foarte bune, toate au dat maximum. Atmosfera a fost bună şi, repet, a existat unitate între jucătoare. E totul în regulă ca într-o familie!
• Ce condiţii aţi găsit la Rm. Vâlcea?
– Sala arată foarte frumos, e pregătită pentru Liga Campionilor. Condiţiile sunt bune, la nivelul de sus pentru Liga Campionilor. Atmosfera e super aici, suporterii şi fetele sunt într-o strânsă unitate. Există o mare energie pentru handbal. Iar când atmosfera e bună, dai maximum pe teren şi câştigi fiecare meci.
• Aşteptări de la sezonul 2020-2021?
– Trebuie să ne îndeplinim obiectivele! În Liga Campionilor, e o grupă grea, dar părerea mea e că avem şanse de a înregistra un progres şi a merge mai departe.
• Despre lotul cu care veţi aborda noul sezon?
– Concurenţa e pozitivă! Pentru Liga Florilor şi pentru Liga Campionilor, ne trebuie multe jucătoare, pentru că avem multe meciuri de jucat şi grele. Există concurenţă în lot, dar e una pozitivă, nu e o problemă cine joacă, important e să câştige echipa! Pentru mine, Vâlcea este o provocare foarte mare, are o tradiţie veche în handbal! Sunt multe jucătoare bune aici, care joacă pentru loturi naţionale, deci echipa are calitate. E frumos la Vâlcea, îmi place şi dau maximum pentru SCM!