luni, septembrie 9, 2024
Diverse

Anul acesta, distracţia a fost maximă la „Alegerea de June”, de la Muereasca. Primarul Ion Ungureanu i-a felicitat pe locuitori pentru atmosfera frumoasă pe care au creat-o

932Vizualizari
Şi în 2023, la Muereasca, a avut loc o nouă ediţie a evenimentului tradiţional al comunei, „Alegerea de June”. Potrivit primarului Ion Ungureanu, ceremonialul s-a desfăşurat, ca de obicei, pe 6 ianuarie, în seara de Bobotează, la căminul cultural din satul Muereasca de Sus. De această dată, sala s-a dovedit a fi neîncăpătoare, câteva sute de oameni ţinând să participe la obiceiul strămoşesc al localităţii. Cele mai multe „voturi” din partea celor prezenţi le-a obţinut Ştefăniţă Ionuţ Olănescu (FOTO – jos, în centru), care a fost ales astfel junele anului 2023. Ajutor de june a fost desemnat Florin Dulca (FOTO – jos, în dreapta), iar rolul de casier i-a revenit lui Ilie Adrian Andreescu (FOTO – jos, în stânga).

Orchestra „Rapsodia Vâlceană” a făcut spectacol, timp de două ore şi jumătate

Cu ocazia evenimentului, a avut loc şi un superspectacol de muzică folclorică, susţinut de orchestra „Rapsodia Vâlceană”, împreună cu câţiva artişti locali, printre care s-au aflat Mioara Raica, Cristina Udrea, Anamaria Iorga, Ana Maria Cârjan, Rodica Nicolescu şi Ionela Petria, ultima fiind şi prezentatoarea evenimentului. În plus, pe scenă a mai urcat şi trupa pop Ane Mary, care i-a încântat la maximum, în special, pe tineri.

„În 2023, la «Alegerea de June» a fost petrecere în toată regula! Spectacolul tradiţional al comunei a fost primit cu mare bucurie şi s-a bucurat de o atenţie deosebită, iar oamenii au chefuit cu plăcere. La buna desfăşurare a acestui eveniment foarte frumos, interactiv, şi-au adus contribuţia toţi cei prezenţi. În sală, s-au încins mici hore, iar orchestra Rapsodia Vâlceană – care avea contract pe două ore – a cântat 30 de minute în plus ca bonus. Asta pentru că artiştilor le-a plăcut enorm de mult cum s-au distrat oamenii! Şi reprezentanţii Centrului de Creaţie Vâlcea ne-au lăudat şi au spus că avem nişte oameni extraordinari! La final, i-am felicitat pe tineri şi pe locuitorii prezenţi, pentru că evenimentul chiar a fost nemaipomenit! În opinia mea, în sală au fost peste 300 de oameni, dar mulţi alţii au stat afară, pentru că n-au mai încăput în interiorul căminului cultural!”, a dezvăluit primarul Ion Ungureanu.

„Junii nu obţin niciun premiu, ci din contră, primesc numai responsabilităţi!”

Primarul din Muereasca a spus că, şi în 2023, junele a fost ales prin ovaţii şi ridicarea mâinii, dar în plus a avut la dispoziţie şi un decibelmetru, ca o dovadă în plus că tânărul cel mai popular va fi desemnat câştigător. „Junii nu primesc niciun premiu, ci din contră, au numai responsabilităţi! În seara respectivă, imediat după încheierea concursului, ei îi organizează pe tineri în cete, pe cătune, şi merg să colinde pe la gospodării. Iar a doua zi, de Sf. Ion, cu toţii sunt obligaţi să vină la biserica Sf. Nicolae, pentru a cânta alături de enoriaşi, iar preotul le înmânează căldăruşa şi busuiocul, pentru a-i boteza pe locuitori. Apoi, seara, se adună din nou la căminul cultural, unde are loc o petrecere organizată de junii aleşi, care trebuie să aducă vin, cozonaci, mâncare, să asigure muzica, din banii pe care i-au strâns în noaptea precedentă din colindat”, a adăugat Ion Ungureanu.

Prima atestare documentară a obiceiului „Alegerea de June” datează din 1906

Primarul din Muereasca a declarat că numărul ediţiilor „Alegerii de June” s-a pierdut în timp, dar în mod cert evenimentul are o tradiţie de peste 100 de ani. „De altfel, prima atestare documentară a evenimentului, ca să zic aşa, ar fi în 1906. Avem o listă cu junii aleşi din anii 1950 şi până în prezent. Probabil că acesta e cel mai vechi eveniment din Vâlcea şi a marcat istoria culturală a judeţului. La un moment dat, doamna Elena Stoica, de la Centrul Judeţean de Creaţie, a înregistrat obiceiul şi la UNESCO. Tânărul care a fost ales june într-un an nu mai poate concura ulterior, dar, în schimb, ajutorul de june şi casierul au dreptul de a participa din nou, pentru că şi ei vor să fie numărul 1. De fiecare dată, junele este un tânăr care are un mod exemplar de a se comporta în comunitate. Din acest punct de vedere, niciodată n-o să fie ales un beţiv, un scandalagiu, un recalcitrant! Aşadar, competiţia are şi această însuşire, de a-l scoate în evidenţă cu adevărat pe cel mai vrednic. Tocmai de aceea, alegerea de june îi determină pe tinerii necăsătoriţi din comună să aibă un comportament deosebit faţă de ceilalţi oameni de-a lungul anului”, a încheiat Ion Ungureanu.