Dorin Rădoi a fost luat la caterincă de prietenii săi, care au observat că, de când nu se mai joacă fotbal, pare că a înghiţit mingea de fotbal. Deci, să ştiţi, dragi prieteni, că burta e de la minge. Fără mişto-uri… Să revenim, însă, cu o poveste legată de fostul divizionar A!
În 2003, după trei ani petrecuţi la Extensiv Craiova, printr-o conjunctură, Dorin Rădoi s-a transferat la Rarora Rm. Vâlcea, echipă finanţată atunci de Bobi Marin, care era un fel de Gigi Becali al timpurilor noastre… Adică, avea bani gârlă. Dorin Rădoi s-a dus la Băile Olăneşti, la un hotel, unde era şi patronul de la Rarora. Afaceristul i-a dat fotbalistului 15 mii de dolari, ca să joace pentru echipa lui. Dorin, nebun cum a fost mai mereu, i-a luat, i-a pus în borsetă şi a început să facă duble cu ea. A rămas în istorie!
„La mine, dublele sunt precum spartul seminţelor la alţii. Am văzut însă că m-a provocat Bogdan Nicolăescu, care a făcut 32 de duble. Prietene, am făcut 36 de duble… Şi am 44 de ani! Nu 31, ca tine!”, a spus Dorin Rădoi, care a postat şi pe Facebook filmuleţul cu performanţa sa.
Luna viitoare, mai precis pe 8 februarie, arbitrii vâlceni vor susține testele fizice și teoretice. Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții...
Nu doar fotbaliștii se pregătesc pentru returul campionatelor organizate de AJF Vâlcea, ci și arbitrii. În acest sens, arbitrul de...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe