Are 80 de ani şi vrea să ajungă cel mai vârstnic asistent medical din fotbalul românesc. Este, bineînţeles, nea Tolly!
Deşi va împlini 80 de ani pe 10 septembrie, Constantin Mihai, cunoscut în fotbal ca „nea Tolly” se simte de minune. Nici nu ai spune că a ajuns la pensie. Are un tonus de invidiat şi, mereu, e pus pe şotii. A jucat fotbal acum o jumătate de secol, când mulţi dintre noi încă nu eram născuţi. Nea Tolly a mărturisit că nu intenţionează să se retragă prea curând din fotbal şi vrea să stabilească un record naţional: de cel mai vârstnic şi longeviv asistent medical în acest sport. Şi credem că are toate şansele. „Fotbalul mă ţine în viaţă, îmi dă energia de care am nevoie. De la o vârstă, nu este bine să stai retras în colţul tău, ci să fii înconjurat de multă lume, care să te motiveze să-ţi ţii tonusul OK. Am avut o perioadă în care m-am simţit mai rău, din cauza inimii, dar, acum, sunt puternic. Încă mai conduc, chiar şi la 80 de ani. Am reflexe bune. De fapt, nu cred că am avut vreodată vreun accident sau vreo amendă, în cei peste 60 de ani de şofat. În viaţă, important e să fii disciplinat, echilibrat, să nu faci abuzuri de niciun fel. Poate că acesta este singurul secret. Am fumat până mai recent, am băut şi eu. Am fost un om obişnuit, dar, repet, moderat!”, a povestit nea „Tolly”.