Fotbal Județean

AS Băile Olănești nu se înscrie nici anul acesta în campionat!

967Vizualizari
AS Băile Olănești nu va participa, nici anul acesta, într-unul dintre campionatele de fotbal organizate de AJF Vâlcea. Motivul ar fi costul testelor pe care jucătorii trebuie să le facă înaintea meciurilor oficiale, pentru a afla dacă au sau nu COVID-19. În aceste condiții, fotbaliștii clubului din stațiune au început să își caute noi echipe. Astfel, Ștefan Răcăreanu (FOTO), Bogdan Oprea și, probabil, alți colegi vor merge la Chimia 1973 Rm. Vâlcea, iar Ilie Constantin va evolua pentru FC Păușești Otăsău. Pe de altă parte, şi Stejarul Vlădești „a intrat pe fir” și vrea să transfere câțiva jucători.