Fotbal Județean

AS Bărbătești a marcat și cu un jucător de 51 de ani, contra celor de la AS Șirineasa. Papa a fost însă The Best!

882Vizualizari
AS Bărbătești a făcut unul dintre cele mai bune meciuri din acest sezon, cu AS Șirineasa, pe care l-a câştigat cu 6-0. Formaţia antrenată de Ion Deaconu a marcat prin Constantin Papa (de patru ori), Gheorghe Nicolaescu și Ion Bîrlogeanu, ultimul dintre aceştia fiind în vârstă de 51 de ani.
„Liga a V-a nu e deloc un campionat ușor! La acest nivel, sunt multe echipe cu jucători care au experiență multă în fotbalul mare. Ținând cont că noi nu facem deloc antrenamente în timpul săptămânii și ne reunim doar la meciurile oficiale, poziția din clasament ne mulțumește. Este mulțumitor să terminăm în prima jumătate! Probabil că puteam fi mai sus, dar nu avem oricum niciun obiectiv. Vrem să jucăm cât mai bine, mai ales pe teren propriu”, a declarat Ion Deaconu.