miercuri, iulie 9, 2025
Fotbal Județean

AS Bărbătești a smuls câte 1 punct celor de la Oltul Ionești și Oltul Drăgoești și se gândește să nu piardă nici cu AS Mihăești

572Vizualizari
AS Bărbătești s-a impus cu 4-1 în partida de pe teren propriu, cu Alutus Sălătrucel. Echipa gazdă nu a avut deloc meci ușor, fiind condusă cu 1-0, încă din minutul 3, iar la pauză scorul a fost egal: 1-1. „Am reușit să ne revenim în a doua parte a meciului, când am mai înscris de 3 ori. Am marcat prin Vlad Borcan și Constantin Papa – ambii câte două goluri de fiecare. Am reușit să nu pierdem niciun meci cu primele clasate. Am remizat atât cu Oltul Ionești, cât și cu Oltul Drăgoești, iar în etapa următoare vom juca în deplasare, cu AS Mihăești. Mi-aș dori un rezultat bun, dar va fi greu. Până acum, Oltul Ionești mi s-a părut echipa mai bună, mai pe forță. Și Oltul Drăgoești s-a comportat bine, mai ales că îl au pe Alex Uță, care se mișcă foarte bine pe teren. Noi nu putem emite pretenții la podium, deoarece jucătorii nu pot veni etapă de etapă la meciuri. Asta e marea noastră problemă!”, a explicat Ion Deaconu, oficialul echipei AS Bărbătești.