Sâmbătă, 18 iunie, AS Bărbăteşti s-a impus cu scorul de 2-0 (după 0-0, la pauză), pe teren propriu, în penultima rundă din Liga a V-a. Constantin Papa a semnat o „dublă” pentru echipa antrenată de Ion Deaconu şi şi-a confirmat astfel statutul de golgheter al echipei în acest sezon, el ajungând la 13 „boabe” până în prezent. „Am bifat o victorie normală. Mai avem un singur meci de jucat din actualul sezon al Ligii a V-a, cu Viitorul Mateeşti în deplasare, duminică, 26 iunie. În tur, pe teren propriu, ne-am impus cu 2-0, şi sperăm la un nou succes la finele săptămânii”, a spus Ion Deaconu.
În 2022, de când s-a reluat campionatul şi până în prezent, AS Bărbăteşti a disputat 10 meciuri pe teren propriu. În această perioadă, echipa antrenată de Ion Deaconu („Cocoş”) a fost invincibilă acasă, în condiţiile în care a bifat opt victorii şi două remize. Singurele formaţii care au plecat cu câte 1 punct de pe Stadionul „Inu Bănacu” au fost două dintre fruntaşele clasamentului. Este vorba de AS Mihăeşti (după 0-0, pe 2 aprilie, în etapa a 16-a) şi de campioana Sporting Galicea (2-2, pe 21 mai, în etapa a 24-a). Celelalte echipe au pierdut în faţa „cocoşilor”, iar parcursul aproape perfect pe teren propriu a ajutat-o pe AS Bărbăteşti să urce până pe locul 5, la egalitate de puncte cu CS Şuşani (51).
Săptămâna trecută, AJF Vâlcea a anunțat când va loc avea prima rundă din retur în cele trei ligi județene de...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe