miercuri, aprilie 23, 2025
Fotbal Județean

AS Bunești a avut o revenire de echipă mare, după ce a fost condusă cu 3-0, de Mateești, chiar pe teren propriu!!!

1.08KVizualizari

AS Bunești a reușit să strângă doar 4 puncte în 9 etape de Liga a V-a, înregistrând, astfel, cel mai slab start de sezon din ultimii 4-5 ani. În ultima rundă, Adrian Ancuța și colegii săi au făcut însă un meci excelent, încheiat cu o victorie. Iar asta chiar sub privirile lui Mihai Nicolae („Moleşeală”), care a văzut jocul ca spectator, deoarece a refuzat să mai joace, fiind afectat emoțional :)))) din cauza rezultatelor catastrofale. AS Buneşti a fost condusă cu scorul de 3-0, până în minutul 60, dar a întors rezultatul într-un stil de mare campioană şi s-a impus cu 5-3.

„Alex Uță, alias «Cocis», a reușit să marcheze primele trei goluri și să egaleze la 3-3, după care eu am dat ultimele două goluri, de 4-3 și 5-3. În minutul 60, portarul de la Viitorul Mateești a fost eliminat, după ce a produs un fault în calitate de ultim apărător. Este cel mai prost sezon de când sunt la Bunești. Nu îmi explic de ce nu câștigăm, mai ales că ne creăm ocazii numeroase meci de meci. Spre exemplu, în partida cu Victoria Frâncești, am avut 5 bare. Chiar pun foarte mult suflet la echipă! Nu mă simt bine câte două zile după un meci pierdut!”, a spus Adrian Ancuța, de la AS Buneşti.