AS Făurești a urcat pe locul I, după ce Măciuca a fost bătută de Bălcești. “Acum, suntem la mâna noastră să luăm titlul!”
4-0 a fost scorul prin care AS Făurești s-a impus contra celor de la Știința Grădiștea, în partida disputată pe teren propriu. În urma acestui rezultat, Seria SUD a Ligii a VI-a are o nouă lideră. Antrenorul Cristian Pîrîianu speră că echipa sa va reuși să-și mențină prima poziție până la final, mai ales că mai sunt doar trei etape de disputat. Totodată, el a precizat că lotul s-a subțiat enorm, după ce 9 jucători ai săi au plecat în acest retur. “Sincer, în timpul jocului, eram și cu gândul la Măciuca, ce va face cu Bălcești. Lidera a pierdut cu 3-0, iar noi am trecut pe locul I. Așa cum știți, tot contra celor de la Bălcești am pierdut și noi, de am picat din postura de prima clasată. Suntem la mâna noastră acum, ca să fim campioni și să promovăm. Mai avem două meciuri în deplasare, la Fârtățești și Orlești II… Au plecat toți băieții din Olt, iar Cosmescu și Popescu au mers în străinătate, la muncă. Le mulțumim pentru toto ceea ce au reușit alături de noi! Albăstroiu și Ruiu, de asemenea, nu au mai venit. În total, au plecat 9 jucători în retur. Aveam 24 în lot… Eu cred că putem duce sezonul până la capăt, dacă sunt toți apți. Avem susținerea primăriei. “Măru” a fost supărat pe rezultatele noastre. Îi mulțumim pentru că este alături de noi! Este a treia oară sezonul acesta când urcăm pe primul loc. Dacă pierdem titlul, suntem fraieri! Chiar ne dorim să mergem în Liga a V-a”, a precizat Cristian Pîrîianu, antrenor la AS Făurești.




