AS Făurești are suporteri de poveste. 5000 de lei au strâns fanii pentru favoriții lor
AS Făurești are minim 100 de suporteri la meciurile de pe teren propriu, iar, în deplasare, reușește să strângă minim 15-20. De curând, vicecampionii Ligii a VI-a au avut o superpetrecere de sfârșit de an, la căminul cultural din localitate. Și a ieșit de vis! Primarul Marius Irimia a explicat că totul a fost posibil datorită suporterilor, care pun suflet în tot ceea ce înseamnă fotbalul local. “S-au strâns 5000 lei pentru super-petrecerea la care au participat inclusiv suporterii. Galeria, adică, toți cei care sunt alături de noi, consilierii locali și nu numai, am strâns bani pentru băieți. Le mulțumim jucătorilor pentru ceea ce au realizat sezonul acesta. Mie îmi place să adun oameni pe lângă echipă”, a declarat primarul din Făurești, Marius Irimia.




