AS Popești a fost Bau-Bau pentru Cavalerul Trac Cernișoara: 6-1!!!
AS Popești 2016 a învins-o cu scorul de 6-1, pe Cavalerul Trac Cernișoara, în cea mai mare surpriză din Liga a VI-a. Eduard Bădiță (hat-trick – foto), Andrei Cârstea (2) și Anghel Gabriel au marcat pentru echipa din localitatea condusă de primarul Aurora Măgură. Daniel Cârstea a explicat care a fost strategia. “Cavalerul Trac Cernișoara a avut toată echipa de bază la meciul de pe terenul nostru. E clar însă că adversarii ne-au luat de sus încă dinainte să înceapa meciul, iar, din acest motiv, au și pierdut. Noi am jucat cu determinare maximă și i-am învins fără drept de apel, așa cum arată și scorul. Le mulțumim suporterilor, care au venit într-un număr mare la stadion. De asemenea, a fost ziua lui Săndel Luciu. Colegul nostru a fost suspendat și nu a putut juca. Îi urăm un călduros La Mulți Ani și îl așteptăm să fie din nou alături de noi”, a precizat Daniel Cârstea.