Fotbal Județean

AS Prim Stroeşti 2019 a câştigat la limită primul meci oficial

1.27KVizualizari

AS Prim Stroeşti 2019 a depăşit primul tur al Cupei României. Echipa primarului Toma Ciolacu s-a impus „fără să se forţeze prea mult” în deplasare, în faţa formaţiei Cerna Copăceni, cu scorul de 3-2 (după 2-0, la pauză). Noua grupare din Liga a V-a a deschis scorul printr-un autogol, apoi s-a desprins la 2-0 prin Marius Olan. Oaspeţii au redus din handicap în repriza secundă, dar Prim Stroeşti a marcat pentru 3-1 prin Cătălin Brutaru. Pe final, oaspeţii au mai înscris o dată şi au pecetluit scorul final. „Chiar dacă rezultatul a fost doar 3-2, n-am avut emoţii. Era normal să ne fie mai dificil la primul meci oficial, dar şi terenul greu ne-a afectat puţin jocul nostru obişnuit”, a spus Toma Ciolacu.
Echipa din Stroeşti va debuta în week-end în noul sezon al Ligii a V-a, calendarul turului urmând a fi stabilit miercurea aceasta de conducerea AJF Vâlcea. Aşa cum se cunoaşte, echipa primarului Toma Ciolacu face parte din Seria Vest.