Diverse

ASC Orlești a marcat două goluri și a luat doar 1 punct din remiza 1-1, cu AS Bunești! ⚽“Bîrlogeanu l-a calmat elegant pe Moleșeală. E cel mai bun arbitru!”✌️

817Vizualizari

ASC Orlești nu a obținut decât 1 punct din partida disputată în deplasare, la AS Bunești, deși a marcat de două ori în remiza încheiată cu scorul de 1-1. Dar prima dată, a fost un autogol, al lui Vali Nițu, care, din neatenție, și-a deviat mingea în propria poartă. El s-a revanșat însă în a doua repriză, când a fost coautor la golul marcat de Vilii Iordăchescu. „A fost un meci echilibrat, în mare parte. Sincer, aș dori să-l felicit pe arbitrul Bogdan Bîrlogeanu. A avut meci greu, din punct de vedere al presiunii. Știam că Moleșeală, de la AS Bunești, va comenta mereu la orice decizie de arbitraj. Dar Lupu l-a liniștit repede și i-a explicat fiecare fază dificilă. A știut să impună respect. E cel mai bun arbitru pe care l-am avut până în prezent. Bravo lui! În ceea ce ne privește, etapa viitoare vom avea meci greu, acasă, cu Roești, un adversar care a reușit să obțină rezultate bune până acum…„, a declarat Bogdan Tudor, oficialul echipei ASC Orlești.