duminică, martie 16, 2025
Diverse

ASC Orlești a urcat pe locul 3 în clasamentul Ligii a V-a

649Vizualizari

ACS Orlești a bătut-o cu 4-2 pe Alutus Sălătrucel și, profitând de celelalte rezultate ale etapei, a urcat pe locul 3 în clasamentul Ligii a V-a. Bogdan Tudor a avertizat că urmează noi jocuri dificile, dar prin dăruire și ambiție, el și colegii săi pot rămâne pe podiumul competiției.

Am condus cu 1-0, la pauză, prin golul înscris de Gabriel Lăzărescu. În repriza a doua, am fost egalați la 1-1, pe un contraatac. Am marcat prin Bogdan Avram, pentru 2-1. Cristian Manea a reușit să marcheze de două ori și am învins cu rezultatul de 4-2. A fost un arbitraj foarte bun. Suntem pe locul 3 în clasament. După meci, am venit cu colegii la mine acasă, la Orlești, unde am servit împreună masa, am băut o bere rece la dozator și am jucat apoi un tenis de masă…În ceea ce privește lupta pentru titlu, eu cred că Viitorul Șirineasa va câștiga campionatul. Mi s-a părut cea mai bună echipă. Însă va fi o luptă grea, deoarece primele 5-6 echipe sunt puternice. Etapa următoare, ne vom deplasare la CS Șușani. Este o adversară puternică, mai ales că a marcat trei goluri, în deplasare, la Șirineasa. Obiectivul este să luăm încă 3 puncte, pentru a ne menține sus în clasament. Felicităm băieții pentru dăruință! Mulțumim domnului primar Constantin Cârstina și suporterilor care au fost alături de noi în prima etapă a returului”, a precizat Bogdan Tudor, oficialul clubului ACS Orlești.