Din cauza Covid-19, lotul echipei SCM Rm. Vâlcea a fost incomplet şi în multe dintre meciurile pe care formaţia antrenată de Florentin Pera le-a disputat în Liga Campionilor. De altfel, nici tehnicianul principal din Sala Traian n-a putut fi prezent la ultima partidă jucată de „municipale”, în deplasare, la Buducnost Podgorica (pierdută cu 28-29), unde absenţa sa a fost suplinită cu brio de secundul Goran Kurtes.
15 jucătoare au apărut pe lista marcatoarelor pentru SCM Rm. Vâlcea în competiţia supremă din Europa
În Liga Campionilor, pe lista marcatoarelor pentru formaţia vâlceană şi-au trecut numele 15 jucătoare, la fel ca şi în Liga Florilor, de altfel. 12 dintre acestea au punctat în ambele competiţii, diferenţa fiind că, pe plan european, au apărut printre golghetere Iryna Glibko, Zeljka Nikolic şi Marta Batinovic. Portăriţa din Muntenegru a marcat în meciul cu CSKA Moscova, din deplasare (pierdut cu scorul de 30-20), care a avut loc pe 26 septembrie, în etapa a 3-a, când a înscris din poartă în poartă. În Liga Florilor, au apărut printre marcatoare tinerele Daria Bucur, Dana Marin şi Andreea Ţîrle.
În condiţiile în care multe dintre jucătoarele consacrate au stat pe tuşă în anumite meciuri, din pricină că au fost infectate cu Covid-19, ierarhia golgheterelor de la SCM Rm. Vâlcea în Liga Campionilor e oarecum ciudată faţă de sezonul precedent, când toate s-au aflat pe teren etapă de etapă. În acest sens, de menţionat este faptul că doar două dintre jucătoare au punctat în toate cele cinci meciuri disputate în competiţia europeană: Asma Elghaoui şi Jelena Trifunovic. De altfel, tunisianca este şi pe primul loc în topul golgheterelor de la SCM Rm. Vâlcea, cu 24 de „boabe”. Pe locul 2 se află Marta Lopez Herrero (16 goluri), iar pe treapa a treia a urcat o altă iberică, Mireya Gonzalez Alvarez (13).
Golgheterele echipei SCM Rm. Vâlcea în cele cinci meciuri disputate în actualul sezon al Ligii Campionilor:
• echipa din Sala Traian o va anunţa în curând pe Bobana Klikovac pe postul de pivot! Două dintre jucătoarele...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe