Handbal

Asma Elghaoui (SCM Rm. Vâlcea), cea mai votată handbalistă pentru „echipa stelelor” Ligii Campionilor. Cristina Neagu, singura româncă din All Star Team!

531Vizualizari
Timp de două săptămâni, EHF a organizat, pe site-ul oficial, ancheta tradiţională anuală pentru desemnarea celor mai bune jucătoare din sezonul 2019-2020 al Ligii Campionilor la handbal feminin. Campania a inclus nouă categorii, pentru fiecare fiind nominalizate câte cinci handbaliste, astfel că, în total, pentru un loc în All Star Team-ul competiţiei, au concurat 45 de jucătoare. În plus, a mai existat şi o categorie pentru cel mai bun antrenor, pentru care au fost selectaţi, de asemenea, cinci tehnicieni. La fiecare grupă, primul nume din lista de vot prezentată de EHF a fost alegerea antrenorilor, celelalte patru fiind incluse în anchetă graţie opţiunilor experţilor din handbalul european şi a jurnaliştilor.
Prima zi în care iubitorii handbalului din întreaga lume au putut să participe la scrutin a fost miercuri, 20 mai, iar ultima – joi, 4 iunie. Topul final a fost dat publicităţii în cursul zilei de vineri, 5 iunie, data până la care, conform informaţiilor EHF, s-au înregistrat mai mult de 23 de mii de voturi exprimate. Totuşi, mai puţine decât la finele sezonului trecut, când au fost consemnate peste 26 de mii.

Asma Elghaoui este golghetera echipei vâlcene în sezonul actual al Ligii Campionilor

Printre jucătoarele nominalizate în echipa ideală a sezonului actual al Ligii Campionilor, s-au numărat şi trei componente ale formaţiei SCM Rm. Vâlcea. Este vorba de tunisianca Asma Elghaoui (pivot, 28 de ani), daneza Ann Grete Norgaard Osterballe (extremă stânga, 36 de ani) şi spanioloaica Mireya Gonzalez Alvarez (inter dreapta, 28 de ani). La final, doar prima dintre acestea a reuşit să ocupe locul 1 pe postul său şi să fie aleasă astfel în All Star Team-ul competiţiei. Mai mult decât atât, Asma Elghaoui a obţinut acest lucru cu mare lejeritate, din moment ce a beneficiat de nu mai puţin de 14.896 de voturi, cele mai multe din ancheta organizată de EHF. Handbalista din Sala Traian a câştigat categoric lupta cu celelalte patru nominalizate pe postul său: Astride Ngouan (Metz Handball), Heidi Loke (Vipers Kristiansand), Kar Brattset (Audi ETO Gyor) şi Sladjana Pop-Lazic (Brest Bretagne).
Aşa cum se cunoaşte, Asma Elghaoui e golghetera echipei vâlcene în Liga Campionilor, cu 50 de goluri înscrise. Din acest punct de vedere, tunsianca se află pe primul loc între jucătoarele SCM-ului şi în Liga Florilor, cu 72 de goluri. Dacă ţinem cont şi de golurile marcate în Supercupă şi în Cupa României, Asma Elghaoui e cea mai prolifică jucătoare a grupării din Sala Traian în toate competiţiile, iar alegerea în „echipa stelelor” la nivel europea reprezintă o încununare a eforturilor pe care le-a depus la Vâlcea.

Cristina Neagu (CSM Bucureşti), singura româncă din echipa ideală a Ligii Campionilor

Altfel, în All Star Team-ui Ligii Campionilor a pătruns şi o româncă, nimeni alta decât Cristina Neagu, de la CSM Bucureşti, pe postul de inter stânga, rezultatul fiind aşteptat de toată lumea. Handbalista în vârstă de 31 de ani a obţinut 7.594 de voturi, mai multe decât rivalele sale: Estavana Polman (Team Esbjerg), Lois Abbingh (Rostov-Don), Anne Mette Hansen (Audi ETO Gyor) şi Orlane Kanor (Metz Handball). Cristina Neagu se află la a cincea prezenţă în echipa ideală a întrecerii, precedentele fiind înregistrate între anii 2015 şi 2018. Practic, ea şi-a recucerit „coroana” pierdută în 2019, din cauza perioadei lungi în care a fost accidentată! În acest sezon, CSM Bucureşti a mai avut alte trei candidate pentru All Star Team-ul Ligii Campionilor – Denisa Dedu (portar), sârboaica Andrea Lekic (centru) şi suedeza Linnea Torstensson (apărătoare) – care n-au primit însă voturi suficiente pentru a ocupa primul loc în top, pe posturile lor.
Anul acesta, trei dintre cele nouă jucătoare alese în „echipa stelelor” competiţiei provin de la deţinătoarea trofeului, Audi ETO Gyor, cu una mai puţin decât în sezonul trecut, când au fost patru, iar pe listă s-a aflat şi pivotul Crina Pintea (ce evoluează în prezent la CSM Bucureşti). De menţionat mai este şi faptul că cinci dintre handbaliste au făcut parte din All Star Team-ul Ligii Campionilor şi în ediţia anterioară: centrul Stine Oftedal (Audi ETO Gyor), interul dreapta Anna Vyakhireva (Rostov pe Don), extrema dreapta Jovanka Radicevic (Buducnost Podgorica), apărătoarea Eduarda Amorim (Audi ETO Gyor) şi tânăra jucătoare Noemi Hafra (FTC-Rail Cargo Hungaria). Vă prezentăm, spre comparaţie, şi cum a arătat echipa ideală a competiţiei în sezonul 2018-2019!

Liga Campionilor 2019-2020 – All Star Team (peste 23 de mii de voturi înregistrate):
• Portar: Amandine Leynaud (Audi ETO Gyor) – 9.055 voturi
• Extremă stânga: Sanna Solberg (Team Esbjerg) – 6.570 voturi
• Inter stânga: Cristina Neagu (CSM Bucureşti) – 7.594 voturi
• Centru: Stine Oftedal (Audi ETO Gyor) – 13.161 voturi
• Pivot: Asma Elghaoui (SCM Rm. Vâlcea) – 14.896 voturi
• Inter dreapta: Anna Vyakhireva (Rostov pe Don) – 9.158 voturi
• Extremă dreapta: Jovanka Radicevic (Buducnost Podgorica) – 7.462 voturi
• Apărătoare: Eduarda Amorim (Audi ETO Gyor) – 11.029 voturi
• Tânără jucătoare: Noemi Hafra (FTC-Rail Cargo Hungaria) – 7.440 voturi
• Antrenor: Emmanuel Mayonnade (Metz Handball) – 6.927 voturi

Liga Campionilor 2018-2019 – All Star Team (peste 26 de mii de voturi înregistrate):

• Portar: Katrine Lunde (Vipers Kristiansand) – 6.206 voturi
• Extremă stânga: Manon Houette (Metz Handball) – 8.693 voturi
• Inter stânga: Anne Mette Hansen (Audi ETO Gyor) – 10.787 voturi
• Centru: Stine Oftedal (Audi ETO Gyor) – 7.667 voturi
• Pivot: Crina Pintea (Audi ETO Gyor) – 9.121 voturi
• Inter dreapta: Anna Vyakhireva (Rostov pe Don) – 7.568 voturi
• Extremă dreapta: Jovanka Radicevic (Buducnost Podgorica) – 8.017 voturi
• Apărătoare: Eduarda Amorim (Audi ETO Gyor) – 9.936 voturi
• Tânără jucătoare: Noemi Hafra (FTC-Rail Cargo Hungaria) – 6.706 voturi
• Antrenor: Emmanuel Mayonnade (Metz Handball) – 5.816 voturi