Fotbal Județean

Astăzi, de la ora 11.00, super-eveniment la Brother’s Sport Hub! Finala Cupei României – faza judeţeană: Sparta vs. Chimia!

841Vizualizari
Doar două echipe din Vâlcea s-au înscris în ediţia 2020-2021 a Cupei României. Este vorba de noua Sparta Rm. Vâlcea (care s-a înfiinţat în vara anului trecut şi va bifa prima competiţie oficială) şi Chimia 1973 Rm. Vâlcea (care a participat în această primăvară şi în mini-Liga a IV-a). Din cauza numărul mic de participante din întrecerea KO, cele două formaţii se vor duela practic direct pentru trofeul pus în joc de AJF Vâlcea. Învingătoarea va lua startul, ulterior, pe 28 iulie, în turul 1 al Cupei României – faza naţională.
Indiferent ce s-ar spune, Sparta porneşte ca favorită în „finala” care va avea loc în acest week-end. Aşa cum se cunoaşte, în turneul pentru desemnarea campioanei judeţului, CS Mădulari (unde oficialii de la Sparta au împrumutat 19 jucători) s-a impus de două ori în faţa Chimiei. Pe 24 aprilie, cu 4-2, la Mădulari, iar pe 5 mai, cu 2-0, la Rm. Vâlcea, pe sinteticul din Zăvoi.
Super-meciul dintre Sparta şi Chimia va avea loc astăzi, duminică, 6 iunie, de la ora 11.00, pe stadionul principal din incinta bazei sportive Brother’s Sport Hub (fosta „Oltchim”). Acesta va fi condus de o brigadă de arbitri de Liga I, cu şeful CJA, Cătălin Buşi – la centru, Florin Păunescu şi Marius Badea – la cele două linii. Observator va fi Marian Başno.