Handbal

ATENŢIE !!! SCM Rm. Vâlcea va pierde titlul în Liga Florilor! Află aici motivul!

2.71KVizualizari

• Dacă Federaţia Română de Handbal va proceda precum cea din Norvegia, CSM Bucureşti va fi campioană, datorită faptului că a acumulat 43 de puncte în mai puţine meciuri decât SCM Rm. Vâlcea

Multă lume se întreabă ce se va întâmpla cu sezonul actual al Ligii Florilor, dacă va mai fi decernat sau nu titlul naţional pe plan intern. În trei ţări din Europa, în speţă, în Suedia, Norvegia (atât la feminin, cât şi la masculin) şi Germania (doar la feminin), conducătorii Federaţiilor de specialitate s-au resemnat şi au pus deja punct ediţiei de campionat 2019-2020. Până în acest moment, în Germania nu s-a luat încă o decizie în privinţa decernării trofeului de campioană, dar în Suedia şi Norvegia lucrurile au fost clarificate.
Astfel, conducătorii de la Stockholm au decis să nu mai acorde deloc titlul în acest sezon, dar nu la fel s-a procedat în Norvegia. Potrivit prosport.ro, oficialii de la Oslo au decernat totuşi trofeul de campioană, conform unei proceduri deloc complicate. Astfel, din cauză că nu toate echipele au avut acelaşi număr de meciuri disputate până în momentul în care s-a întrerupt sezonul, s-a căutat cea mai bună soluţie pentru a exista echitate. Iar varianta aleasă a fost aceea de a împărţi punctele acumulate până în prezent la numărul de jocuri ale fiecărei participante, echipa cu cel mai mare procentaj fiind declarată campioană.

Forul condus de Alexandru Dedu va lua, în curând, o decizie finală în privinţa decernării trofeului de campioană

La feminin, competiţia denumită REMA 1000-Ligaen (după sponsorul principal) a fost adjudecată de Vipers Kristiansand, care a strâns 40 de puncte în 21 de meciuri şi a avut un procentaj de 1,90. În schimb, secondanta Storhamar a adunat 38 de puncte în 22 de meciuri, în speţă, un procentaj de doar 1,72. La masculin, lucrurile au fost mai simple, deoarece toate echipele au avut acelaşi număr de meciuri disputate (21), aşa că prima clasată (Elverum – 37 de puncte) a intrat automat în posesia titlului, gruparea de pe locul 2, Arendal, având doar 31.
Dacă forul condus de Alexandru Dedu va proceda la fel şi în România, pentru a decerna trofeul de campioană, în Liga Florilor titlul ar fi adjudecat de CSM Bucureşti. Echipa din Capitală a acumulat 43 de puncte în 17 meciuri (procentaj 2,52), în timp ce gruparea din Sala Traian a adunat acelaşi punctaj în 18 meciuri (procentaj 2,38). În condiţiile în care sezonul 2019-2020 ar putea să nu se mai reia (lucru foarte posibil, având în vedere că infecţiile cu coronavirus sunt din ce în ce mai multe inclusiv în România), toți iubitorii handbalului așteaptă cu mare interes decizia finală pe care o va lua Federația în ceea ce priveşte acordarea trofeului de campioană. Lucrurile se vor clarifica după 15 aprilie, o eventuală prelungire cu încă 30 de zile a stării de urgenţă urmând să pună capăt, oficial, sezonului actual.
Sursă foto: Facebook SCM Rm. Vâlcea – Handbal feminin