Fotbal Diverse

Aurel Tache este prieten de ani buni cu Denis Alibec. Cei doi au petrecut momente frumoase la Mangalia, orașul natal al jucătorului de naționala României

1.87KVizualizari
Aurel Tache a jucat fotbal pentru o perioadă și în Cehia, dar și în campionatele din Rm. Vâlcea. Din cauza accidentărilor – dar și pentru că, dacă nu ajungi la un nivel cât mai înalt, nu poți avea un venit consistent – el a decis să renunțe la acest sport și să-și concentreze atenția spre activități financiare mult mai bune. De curând, Aurel a fost la mare, cu viitoarea sa soție, Lorena. La Mangalia, s-a întâlnit și cu fostul internațional, Denis Alibec, care a semnat un nou contract, cu Farul Constanța. Între cei doi, e o relație veche de prietenie.
„Între familia mea și a lui Denis este o relație de prietenie mai veche. Ţin des legătura mai ales cu mama lui. M-am întâlnit cu el de curând, când am fost la mare. Denis e un familist convins! Din păcate, am observat că presa centrală a încercat să scoată destul de des lucruri deloc frumoase despre el. Să știți că realitatea este total diferită! Denis e un băiat foarte sufletist, care se implică în multe acțiuni de caritate, însă fără a face prea mult tam-tam. Dar am văzut că aceste lucruri nu prea prezintă interes pentru presă! Repet, îl știu foarte bine și când citesc prin ziare chestii urâte despre el, asta se întâmplă pentru că oamenii nu îl cunosc cu adevărat. Denis a semnat un contract recent cu Farul Constanța și sunt convins că, într-un viitor apropiat, va fi din nou la un potenţial cât mai bun, după ce a trecut printr-o perioadă dificilă, din cauza unor accidentări mai grele. Cu siguranţă, își va reveni și va juca la un nivel înalt. Gică Hagi știe cel mai bine cum să-l aducă la cel mai bun nivel pe jucătorul naționalei României. Cu el și celelalte transferuri făcute, Farul se va bate la titlu”, a precizat Aurel Tache.