Handbal

Aurelian Roşca se întoarce în Liga Florilor, ca antrenor principal. Vâlceanul a acceptat oferta unei echipe din cupele europene

1.24KVizualizari
Aurelian Roşca a fost antrenorul în jurul cărui oficialii din Sala Traian au „ţesut” noul HCM Rm. Vâlcea (transformat ulterior în SCM). Aceasta a fost dezvăluirea fostului preşedinte al clubului, Petre Berbecaru, după ce tehnicianul şi-a prezentat brusc demisia de la cârma echipei vâlcene, în martie 2018. Ulterior, în octombrie 2018, Aurelian Roşca a acceptat oferta de a o pregăti pe Dunărea Brăila, de care s-a despărţit însă în decembrie. 2019. De la acel moment, au trecut doi ani şi jumătate, în care Aurelian Roşca a preferat să nu se mai implice în handbal.
Săptămâna trecută, a apărut însă vestea că antrenorul în vârstă de 53 de ani se va întoarce pe banca tehnică a unei echipe din Liga Florilor, SCM Gloria Buzău, acolo unde le va avea la dispoziţie şi pe câteva dintre jucătoarele care au evoluat şi la Vâlcea. Este vorba de Marta Batinovic (portar), Natallia Vasileuskaya (inter dreapta), Ana Maria Savu (inter dreapta), Ana Maria Simion (extremă dreapta), Mădălina Zamfirescu (inter centru) şi Andreea Pricopi Rotaru (inter centru). În ultimul sezon, SCM Gloria Buzău a ocupat locul 4, astfel că va participa în Liga Europeană EHF, la fel ca şi SCM Rm. Vâlcea.
Dea lungul carierei sale, Aurelian Roşca a antrenat mai multe echipe din Liga Florilor. Astfel, acesta s-a aflat pe banca tehnică la Oltchim Rm. Vâlcea (secund), Universitatea Remin Deva, Rulmentul Braşov, SCM Craiova, Corona Braşov, HCM Baia Mare, CSM Bucureşti, HCM Rm. Vâlcea şi Dunărea Brăila. El a mai pregătit naţionala de sernioare a României (ca secund) şi reprezentativa de junioare a ţării noastre, cu care a obţinut atât titlul european (în 1999), cât şi pe cel mondial (în 2014).