marți, septembrie 10, 2024
Administrație

Aurora Măgură caută surse de finanțare pentru o grădiniță cu program prelungit la Popești

1.31KVizualizari
Primarul Aurora Măgura a precizat că pandemia cu COVID-19 nu a întrerupt lucrările de infrastructură din comuna Popești. Astfel, chiar în această perioadă, se introduce sistemul public de canalizare în trei sate, investiția urmând să se finalizeze în curând. „Avem rețea de apă în toată localitatea, căminele culturale și școlile au fost modernizate și dotate cu toate cele necesare. Printre obiectivele pe care vreau să le realizez în viitorul apropiat se numară și construirea unei grădinițe cu program prelungit. Este nevoie de o investiție de acest gen, mai ales că îi ajută mult pe părinții care lucrează și nu prea au cu cine să-și lase copiii acasă în timpul zilei. Am vrea să construim noua unitate pentru preşcolari în satul Popești, adică, la mijlocul localității”, a precizat primarul din Popești, Aurora Măgură.