luni, septembrie 9, 2024
Diverse

Aurora Măgură merge în excursie la Craiova, cu elevii din clasele VI-VIII, din Popeşti

1.33KVizualizari

Primarul Aurora Măgură a anunţat că se continuă lucrările de introducere a reţelei publice de canalizare, în satele Popeşti, Meieni, Curtea şi Dăeşti, pe o lungime totală de 25 de kilometri. Valoarea investiţiei este de 10 milioane lei, banii fiind obţinuţi de la Ministerul Dezvoltării. În total, aproximativ 1800 de locuitori se vor putea racorda la noul sistem de canalizare. „Am reuşit, de curând, să finalizăm lucrările de modernizare şi dotare ale căminului cultural din Popeşti, cu sprijinul Consiliului Judeţean. Pe viitor, locuitorii vor avea cele mai bune condiţii unde să-şi organizeze evenimentele importante din viaţa lor. Am amenajat şi o sală de protocol. Am avut aici serbarea copiilor de la sfârşit de an, iar căminul a fost arhiplin. Până acum, am dus copiii de clasele I-V la Zoo Rm. Vâlcea şi la Coloana Infinitului – Tg. Jiu, iar pe cei de clasele VI, VII şi VIII vrem să îi ducem la Craiova, unde vom vizita parcul şi alte obiective turistice. Mai vreau ca, vara aceasta, să le organizăm copiilor mai multe spectacole de teatru, dar şi concursuri diferite: dansuri, atletism, etc”, a precizat primarul din Popeşti, Aurora Măgură.