Aurora Măgura (Popeşti), despre sumele repartizate de CJ Vâlcea la început de an: Costi Rădulescu nu a făcut nicio discriminare între primarii PSD şi PNL!
Primarul din Popeşti, Aurora Măgură, spune că sumele pe care localitatea sa le-a primit la începutul lui 2022 de la bugetul statului sunt mai mari decât în 2021 şi acoperă aproape toate capitolele importante. „La prima vedere, doar drepturile persoanelor cu handicap şi ale însoţitorilor acestora nu sunt acoperite în întregime, dar nu-mi fac probleme. Până la finele anului, va avea loc în mod sigur o rectificare bugetară, astfel încât să putem achita şi banii din ultimul trimestru”, a menţionat Aurora Măgură.
La mijlocul lunii februarie, localitatea Popeşti a primit şi sumele aferente, pe 2022, de la Consiliul Judeţean Vâlcea, care vizează cheltuielile administrative şi cofinanţarea unor proiecte. „CJ Vâlcea ne-a repartizat 3,8 miliarde de lei vechi, o sumă aproximativ egală cu a celorlalte localităţi din judeţ. De altfel, nu e prima oară când Constantin Rădulescu a dat dovadă de echilibru atunci când a împărţit banii pentru localităţile din Vâlcea. Anul acesta, sumele s-au încadrat între 340 de mii şi 500 de mii de lei. Preşedintele CJV nu a făcut nicio discriminare între primarii de la cele două partide, PSD şi PNL! Nu la fel a procedat, de exemplu, prim-ministrul Florin Cîţu, anul trecut, când aleşii social-democraţi s-au ales doar cu câte 50.000 de lei, iar liberalii au primit sute de mii. Costi Rădulescu a respectat mereu criteriul de echilibru, pentru că, până la urmă toţi primarii sunt egali şi fiecare are investiţii de făcut. Nu ne zbatem să realizăm proiecte pentru noi, ci pentru comunităţile pe care le conducem!”, a subliniat Aurora Măgură, primarul PSD din Popeşti.
Săptămâna trecută, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a semnat unul dintre cele mai importante contracte de finanţare, prin care...
Marți, 28 noiembrie, primarul Mircia Gutău a semnat contractul de execuție pentru proiectul „Utilizarea energiei din resurse regenerabile la nivelul...
Primarul din Păuşeşti-Măglaşi, Alexandru Dediu, a anunţat că se apropie de final lucrările din cadrul primului proiect de modernizare a...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe