Autismul nu e o boală! Anastasia Tomoiagă va avea prima expoziţie specială de pictură din Vâlcea, la Cinema „Geo Saizescu”
În urmă cu aproximativ 5 ani, Anastasia Ioana, fiica fostului arbitru de lot naţional, Claudiu Tomoiagă, a fost diagnosticată cu autism. De atunci, ea a urmat numeroase cursuri de recuperare, chiar dacă autismul este cunoscută ca boala oamenilor speciali, a celor cu calităţi deosebite. Şi Anastasia are un talent, la pictură. Până acum, a pictat zeci de tablouri, iar, vineri, 20 decembrie, le va expune pe câteva dintre acestea, la Cinema „Geo Saizescu”, între orele 11.00 şi 14.00. Intrarea este liberă şi are drept scop sprijinirea copiilor Asociaţiei „Anastasia”, diagnosticaţi cu diverse probleme. Sponsorii evenimentului vor fi Badcom, Cofetăria Kosmic, Urbane Bakery şi Florăria Celest.
„Le mulţumesc din suflet sponsorilor pentru susţinere, pentru găzduirea acestui eveniment. Îi invităm pe vâlceni să participe la expoziţie, pentru că vor putea vedea picturi impresionante, de la o fetiţă de doar 7 ani. Se spune că mai toţi copiii cu autism au câte o aptitudine specială. Anastasia iubeşte pictura, pe care o practică cu profesoara Alina Cozma. Este terapia prin pictură. Temele abordate sunt Crăciunul, florile, natura… Toţi banii care vor fi strânşi de pe urma acţiunii vor fi donaţi Asociaţiei, cu scopul de a sprijini copiii speciali”, a precizat Claudiu Tomoiagă.