Administrație

Autorităţile locale din Dăeşti vor moderniza şcoala cu clasele I-IV din satul Sânbotin

36Vizualizari

În ultimii ani, conducerea Primăriei Comunei Dăeşti a realizat mai multe investiţii care au vizat îmbunătăţirea infrastructurii obiectivelor educaţionale din localitate. Astfel, Ciprian Olaru şi George Popolan au modernizat, treptat, aproape toate şcolile şi grădiniţele. Unul dintre proiecte a fost cel de „reabilitare, schimbare acoperiş, mansardare parţială şi dotare a Școlii cu clasele I-VIII Dăeşti”, unde învaţă aproximativ 200 de elevi. Pentru această investiţie, autorităţile locale au obţinut finanţare guvernamentală, prin PNDL 2, în vara anului 2017. Lucrările au avut o valoare totală de circa 1,4 milioane de lei şi s-au încheiat în 2018.
„Pe lângă lucrările de modernizare, mansardare şi extindere a clădirii, prin acest proiect, am dotat laboratoarele de chimie, biologie şi informatică, unde au fost aduse 15 computere noi. De asemenea, la şcoala respectivă, am amenajat o sală de lectură şi o alta de festivităţi. Tot la finele anului trecut, s-au încheiat şi lucrările de modernizare şi dotare la grădiniţa din Fedeleşoiu, unde sunt 20 de copii. Valoarea totală a investiţiei s-a ridicat la circa 900 de mii de lei. Proiectul a vizat inclusiv realizarea unui gard împrejmuitor, iar în plus, lângă clădirea respectivă, am mai construit şi un loc de joacă pentru cei mici”, ne-a transmis conducerea administraţiei publice locale din Dăeşti.
Ciprian Olaru şi George Popolan au pregătit deja documentaţia pentru a obţine finanţare, prin POR, şi pentru modernizarea şcolii cu clasele I-IV din satul Sânbotin. „Avem doar varianta de a realiza proiectul cu bani de la Uniunea Europeană, aşa că aşteptăm acum să se lanseze oficial programul, pentru a beneficia de fonduri. În altă ordine de idei, avem în plan să mai modernizăm şi şcoala Fedeleşoiu, dar în acest caz ne cam lovim de problema lipsei de efectiv. Suntem la limita existenţei şi e foarte greu de accesat fonduri europene, pentru că ni se cere un număr anume de elevi pentru ultimii cinci ani”, ne-au mai declarat reprezentanţii Primăriei Comunei Dăeşti.

0
error: Content is protected !!