miercuri, aprilie 23, 2025
Diverse

Avan (FCPO) nu a fost nemulțumit de rezultatul cu CSPM (1-1), ci de… “Asta le reproșez băieților mei!”

708Vizualizari

Primarul Cătălin Avan a mărturisit că echipa sa, FC Păușești-Otăsău, nu merita să obțină victoria din partida cu CS Păușești-Măglași. Totodată, el recunoaște că lupta pentru titlul județean a devenit mai aprigă și mult mai interesantă, după acest rezultat de egalitate: 1-1. Nici noi, nici Măglași nu meritam victoria. Meciul a fost echilibrat. M-a deranjat că am fost înjurat de câțiva suporteri de la Măglași, în condițiile în care eu sunt bun prieten cu Marcel Radi, l-am susținut ori de câte ori am avut ocazia. E clar că fotbaliștii mei s-au culcat pe o ureche, că au valoare și vor câștiga de la sine acest joc. Dar adversarii au avut mai multă determinare. Asta le reproșez băieților mei, că nu au avut determinarea necesară, nu am văzut lupta aceea din teren. După meci, ne-am strâns cu jucătorii la o masă, am vorbit, am dezbătut jocul. Zilele acestea, vom avea o discuție în ceea ce privește rezultatele, lotul. Sincer, sunt nemulțumit de anumiți jucători. Li s-a dat o șansă și nu au reușit să convingă”, a afirmat primarul din Otăsău, Cătălin Avan.