Vineri, 14 august, Gicu Deaconescu, unul dintre cei mai apreciați antrenori din Vâlcea, cu mulți fotbaliști de calitatenlansați în fotbalul mare, mai ales, în Ligile I și a II-a, a împlinit 56 de ani. Încă se simte tânăr, chiar dacă restricțiile cauzate de pandemie i-au mai luat din elan și l-au împiedicat să stea cât mai mult pe terenul de fotbal – unde se simte cel mai bine! „Viața e așa cum ți-o faci! Vârsta nu contează prea mult, dacă gândești pozitiv zi de zi! Încă mă simt tânăr, pentru că mereu am fost aproape de copii, juniori și alți fotbaliști mult mai tineri decât mine. Bineînțeles, şi de această dată, mi-am dedicat o bună parte din timp familiei, dar m-am văzut la o mică socializare și cu câțiva prieteni apropiați. Printre ei, este și „Mara” (Ion Lazăr), care e cel mai bun prieten al meu de 25 de ani sau poate chiar de mai mult de atât. Niciodată nu ne-am certat, iar asta spune multe despre prietenia noastră… Niciodată nu aș putea face vreo aniversare fără el”, a spus Gicu Deaconescu, antrenor în Liga a III-a, la Flacăra Horezu. La Mulți Ani, Maestre, și să mai trăiți atât de mult încât să mai dați cel puțin 2573 de fotbaliști la nivel național.
Antrenorii care îşi desfăşoară activitatea la Colegiul Naţional „Gib Mihăescu” Drăgăşani depun eforturi pentru a descoperi noi fotbalişti de perspectivă,...
Antrenorul Florin Lupu continuă să scoată jucători pe bandă rulantă la Colegiul Naţional „Gib Mihăescu” din Drăgăşani. Ultimele două tinere...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe