Luni, 28 iunie, EHF a anunţat lista celor 16 echipe care vor evolua în viitorul sezon al Ligii Campionilor. Aşa cum se cunoaşte, zece formaţii aveau asigurată de mai mult timp calificarea în competiţia supremă din Europa. Nouă dintre ele au obţinut biletele graţie coeficientului național, printre care s-a numărat şi CSM Bucureşti, campioana en-titre a României. Iar asta în condițiile în care țara noastră se află pe locul 4 în topul EHF, cu 111,83 puncte, după Ungaria (158,33), Rusia (117,33) şi Danemarca (115,00).
Astfel, au fost acceptate din start FTC-Rail Cargo Budapesta (Ungaria), CSKA Moscova (Rusia), Odense Handbold (Danemarca), CSM Bucureşti (România), Brest Bretagne (Franţa), Vipers Kristiansand (Norvegia), Buducnost Podgorica (Muntenegru), Borussia Dortmund (Germania) și Podravka Koprivnica (Croaţia). În plus, a mai fost primită direct şi Audi ETO Gyor, vicecampioana Ungariei, ca reprezentantă a ţării cea mai bine clasată în ultimele trei sezoane din EHF European League (fosta Cupă EHF).
Pentru celelalte şase locuri în Liga Campionilor au solicitat wild-card nu mai puţin de 10 cluburi, dar printre cele norocoase nu s-a numărat şi Minaur Baia Mare. Cele șase grupări pe care EHF le-a acceptat la „masa bogaţilor” au fost Rostov-Don (Rusia), Team Esbjerg (Danemarca), Metz Handball (Franţa), Krim Ljubljana (Slovenia), IK Savehof (Suedia) şi Kastamonou Belediyesi (Turcia). În afara formației din Maramureș, au fost refuzate și ofertele de participare ale altor trei echipe: Storhamar (Norvegia), Bietigheim (Germania) și Banik Most (Cehia).
Vicecampioana României va evolua astfel în EHF European League (fostă, Cupa EHF), unde, cel mai probabil, va fi calificată direct în faza grupelor. Iar asta înseamnă cu SCM Rm. Vâlcea (care s-a clasat pe locul 3 în Liga Florilor) va fi nevoită să joace, în toamnă, în tururile preliminare ale competiției.
Week-end-ul trecut, SCM Rm. Vâlcea a pornit cu dreptul în noul sezon, printr-o victorie importantă, pe teren propriu, în faţa...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe