În videoconferinţa pe care preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, o va organiza joi, 7 mai, cu şefii Asociaţiilor Judeţene de Fotbal din ţară, ar trebui să se stabilească şi termenul până la care AJF-urile vor desemna echipele campioane şi detaliile despre barajele de promovare în Liga a III-a. În acest sens, nu e exclus ca Federaţia să modifice formula de disputare a acestora, iar meciurile să aibă loc într-o singură manşă, pe teren neutru, pentru a fi redus riscul infectării cu Covid-19. Astfel, echipele nu vor mai efectua două deplasări dintr-un judeţ în altul, ci doar una. Sau doar una se va deplasa, dacă oficialii din Capitală vor decide ca meciurile să aibă loc pe terenul uneia dintre cele două combatante. În acest sens, trebuie menționat, de exemplu, că unele judeţe unde există un focar de coronavirus (precum Suceava, Arad, Hunedoara, Neamţ, Timiş, Botoşani etc) ar putea să se afle în imposibilitatea de a găzdui vreun meci. Tocmai acesta poate fi motivul pentru care FRF ar putea stabili ca toate barajele să se joace pe teren neutru.
Aşa cum se cunoaşte, conform tragerii la sorţi organizată în februarie, în bătălia pentru Liga a III-a, câştigătoarea Vâlcii (cel mai probabil, Minerul Costeşti) o va întâlni pe cea din Dâmboviţa. În acest moment, pe prima poziţie în Liga a IV-a din judeţul rival se află echipa AS Roberto Ziduri (51 de puncte), care a depăşit-o pe fosta lideră, Gloria 2015 Corneşti (50 de puncte) chiar în prima rundă din retur, după care sezonul s-a întrerupt din cauza pandemiei de Covid-19.
Nou-promovată în Liga a IV-a, CS Păuşeşti-Măglaşi este marea surpriză a acestui sezon. După zece etape, Claudiu Dumitru şi colegii...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe