Fotbal Diverse

Bârsoiu a câștigat ediția jubiliară (a X-a) a Cupei Stoilești la fotbal. Premierea – pe 4 septembrie, la Ziua Comunei!

1.93KVizualizari
Primăria și Consiliul Local Stoilești au organizat, duminica aceasta, a 10-a ediție a Cupei Stoilești la fotbal, competiție la care au participat patru echipe, din satele Urși, Stoilești, Bârsoiu și Geamăna. După ce, anul trecut, turneul a fost câștigat de Urși, de data aceasta, a venit rândul formaţiei din Bârsoiu să cucerească trofeul mult așteptat. Participantele la Cupa Stoileşti vor fi premiate financiar de primarul Florin Ionescu pe 4 septembrie, cu prilejul Zilei Localității. Tot atunci, va avea loc un frumos spectacol folcloric, cu artiști consacrați, ca Marian Ghinea, Steliana Sima și Valentin Sanfira.
Echipa din satul Urşi, campioana de anul trecut
„Și la ediția a X-a a Cupei Stoilești au fost prezenți sute de spectatori. Există un interes mare pentru această competiție, de aceea, lupta pentru marele trofeu este aprigă. Cele patru echipe participante au jucat în sistem fiecare cu fiecare. La final, Bârsoiu s-a clasat pe primul loc, fiind urmată de Urși. De precizat că echipele din Geamăna și Stoilești au împărțit ultima treaptă a podiumului, de vreme ce au avut egalitate perfectă, atât ca număr de puncte, cât și la golaveraj. Îi felicit pe toți jucătorii pentru dăruința din teren și îi aștept pe 4 septembrie, să petrecem împreună și să-și primească premiile cuvenite cu prilejul Zilei Comunei Stoilești”, a precizat primarul Florin Ionescu.