Sporturi

Baschetbaliştii de la CS Vâlcea 1924 au aflat când vor juca restanţa cu SCM „U” Craiova, din deplasare

466Vizualizari
Potrivit informaţiilor date publicităţii de FR Baschet, CS Vâlcea 1924 va disputa meciul cu SCM „U” Craiova, din deplasare (restanţă din etapa a 11-a), pe data de 10 ianuarie, de la ora 18.00. Adică, între etapele 16-17 din sezonul regular al Ligii Naţionale de baschet masculin! Programarea reprezintă un avantaj pentru „haita” antrenată de Hristu Şapera, care va juca pe 6 ianuarie, pe teren propriu cu CSM Focşani, iar apoi în Bănie, după care va sta în runda din week-end-ul 12-13 ianuarie. Ulterior, pe 20 ianuarie, „lupii negri” vor încheia prima parte a sezonului cu un meci infernal în fieful vicecampioanei CSM CSU Oradea.
Altfel, de menţionat este faptul că alte două restanţe, dar din Conferinţa B, vor avea loc în aceeaşi săptămână cu meciul dintre SCM „U” Craiova şi CS Vâlcea 1924. Este vorba de partidele CSM Tg. Jiu – SCM Timişoara (din etapa a 9-a), care se va desfăşura marţi, 9 ianuarie, de la ora 17.45, şi de duelul Laguna Sharks Bucureşti – CSM Galaţi (din runda a 11-a), care va avea loc pe 11 ianuarie, la o oră ce va fi anunţată în zilele următoare.
Sursă foto: Facebook SCM Rm. Vâlcea