CS Vâlcea 1924 a început cu stângul seria cu CSM Focşani, din turul 1 al play-out-ului Ligii Naţionale de baschet masculin. „Haita” antrenată de Hristu Şapera a suferit un eşec neaşteptat în primul meci, disputat marţi, 9 aprilie, chiar în Sala Traian, la care, potrivit site-ului oficial al Federaţiei, au fost prezenţi 1327 de spectatori. Gruparea din Vrancea s-a impus mai mult decât surprinzător, cu scorul de 93-86 (pe sferturi: 27-18, 23-22, 15-29, 28-17).
Vâlcea a condus la cel mult 6 puncte, iar oaspeţii au avut un avantaj de 13 puncte la un moment dat
CSM Focşani a început mai bine şi s-a aflat la conducere încă din startul partidei, iar în primul sfert a condus cu 22-11 şi 24-13 (în minutele 6 şi 8). „Lupii negri” au încercat să strângă scorul în cel de-al doilea sfert, dar tot oaspeţii au intrat la pauză mare în avantaj, iar acesta a fost considerabil: 10 puncte (50-40). În debutul sfertului 3, adversarii au avut chiar şi 13 puncte în plus (53-40), graţie unui coş de 3 puncte înscris de Sherwood Brown după 11 secunde de joc, aceasta fiind cea mai mare diferenţă de scor din duelul de marţea trecută. Din acel moment, jucătorii de la CS Vâlcea 1924 au demarat cursa de urmărire şi au făcut totul perfect minute bune. În minutul 27, „haita” lui Hristu Şapera a trecut pentru prima oară în avantaj (59-58), iar peste două minute s-a desprins chiar la 69-63.
Înaintea ultimului sfert, „lupii negri” conduceau cu 69-65, iar lucrurile păreau a merge pe făgaşul normal pentru baschetbaliştii noştri, în pofida startului slab. Situaţia s-a complicat însă în ultimul sfert, deşi CS Vâlcea 1924 a început cu un coş de 2 puncte înscris de Radu Marian Vîrnă, în prima secundă (pentru 71-65), „ecartul” de 6 puncte repetându-se şi în minutul 33 (scor 76-70). Din păcate, ultimele minute au aparţinut oaspeţilor, care şi-au apropiat succesul, cu 93-86. CSM Focşani a pornit astfel seria cu o victorie care poate fi extrem de importantă la fnal.
În acest duel, CS Vâlcea 1924 a marcaat prin Peter Iwendiebo Olisemeka (18 puncte), Isaiah Rasheed Williams (16), Anton Grigorie Rotaru (10), Vladislav Solopa (9), Stephaun Branch (8), Nemanja Bezbradica (7), Joshua Ahmere Sharkey (6), Radu Marian Vîrnă (5), Zoran Paunovic (4), Modibo Diaby (2) şi Nicolae Marin Ciucă (1).
Sursă foto: Facebook CSM Focşani 2007 Oficial / Cătălin Mărgărit
Aflată pe val, după cele patru victorii consecutive obținute după plecarea antrenorului spaniol Arturo Alvarez și instalarea ca principal a...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe