Bent Dahl (antrenor principal SCM Rm. Vâlcea): „Scopul nostru este acela de a merge pe urmele Oltchim-ului, iar Vâlcea să fie în continuare un pol important în handbalul european”
Înainte de debutul echipei SCM Rm. Vâlcea în grupele Ligii Europene (care nu va mai avea loc duminică, 9 ianuarie, în fieful echipei daneze Viborg HK, ci peste exact o săptămână, pe teren propriu, cu formaţia maghiară Vaci NKSE), antrenorul principal al grupării din Sala Traian, norvegianul Bent Dahl, a acordat câteva declaraţii pentru site-ul ehf.com.
„Obiectivul pentru acest sezon este acela de a ne califica în Final Four-ul Ligii Europene şi sunt convins că ni-l putem îndeplini. Singura problemă este însă aceea că vom disputa 13 meciuri în lunile ianuarie şi februarie (n.r.: din care, şase în Liga Europeană şi şapte în întrecerea internă), ceea ce reprezintă un program foarte încărcat. Scopul nostru este acela de a merge pe urmele Oltchim-ului, iar Vâlcea să fie, în continuare, un pol important în handbalul european”, a spus Bent Dahl, într-un articol de pe site-ul ehf.com, semnat de Adrian Costeiu.
Marţi, 21 ianuarie, de la ora 11.00, la sediul Federaţiei Române de Handbal, va avea loc tragerea la sorţi a...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe