Handbal

Bent Dahl – încă trei ani la SCM Rm. Vâlcea! Oficialii din Sala Traian au prelungit contractul cu antrenorul norvegian până în iunie 2027

484Vizualizari
La mijlocul acestei săptămâni, SCM Rm. Vâlcea a anunţat că a ajuns la o înţelegere cu antrenorul principal al echipei, Bent Dahl (53 de ani), pentru prelungirea contractului pe încă trei sezoane. Astfel, acordul care expira în vara lui 2024 a fost extins până în iunie 2027, semn că oficialii din Sala Traian au fost mulţumiţi de colaborarea cu tehnicianul norvegian, dar mai ales de rezultatele obţinute de gruparea „municipală” din momentul instalării acestuia.
„Veşti bune! Bent rămâne alături de noi pentru următoarele trei sezoane. Suntem onorați să vă anunțăm prelungirea contractului cu antrenorul principal al echipei, norvegianul Bent Dahl, pentru încă trei sezoane – 2024/2027. Această decizie reflectă încrederea în Bent, dar și în principiile și calitățile sale, care stau la baza succesului, implicit a atingerii obiectivelor propuse. În perioada petrecută la Râmnicu Vâlcea, Bent a dovedit tuturor că este un antrenor excepțional, care îmbrățișează o filozofie modernă. Râmnicu Vâlcea a fost apreciată nu doar la nivel național pentru stilul de joc plăcut și eficient. De asemenea, felul în care a tratat situațiile dificile din cadrul lotului, survenite prin accidentări ori alte situații, ne-a făcut să luăm fără nicio ezitare această decizie. Suntem alături de Bent Dahl pentru următorul capitol din cariera sa la Râmnicu Vâlcea, iar pe această cale îl asigurăm de tot suportul şi îi dorim mult succes”, au transmis conducătorii de la SCM Rm. Vâlcea, pe pagina oficială de Facebook a clubului din Sala Traian.