Berbești a avut 1-0, la Budești, după 45 de minute. E INCREDIBIL ce au pățit, pentru a treia oară, Nica și colegii săi…
Minerul Berbești a reușit să deschidă din nou scorul, de această dată, în deplasare, la Viitorul Budești. Echipa antrenată de Bogdan Nica a avut chiar 1-0, la pauză, după care a fost iar de nerecunoscut. „Am luat bătaie! Am condus cu 1-0, la pauză, apoi, la relaurea partidei, am încasat 3 goluri, în doar 10 minute. Nu știu ce se întâmplă cu noi! Avem mulți copii, poate e vorba și de lipsă de experiență. Bogdan Nica și David Golescu au marcat pentru noi. Este al treilea meci din acest sezon în care primim 3 goluri în doar 10 minute, imediat la repriza a doua. Am jucat cu președintele nostru de 56 de ani în poartă. E greu să strângem jucătorii sâmbăta. Sperăm să avem un buget bun sezonul acesta, ca să mai putem aduce jucători. E clar că nici zona nu ne avantajează, deoarece nu poți aduce jucători cu experiență de la mare distanță, fiindcă implică cheltuieli mari. Urmează 3 meciuri de foc pentru noi: acasă, cu Păușești-Măglași, apoi, la Otăsău și, acasă, cu Călimănești…„, a declarat conducerea clubului Minerul Berbești.