„Biblioteca Viitorului”, la Guşoeni, printr-un proiect iniţiat de Consiliul Judeţean. Investiţii de acest gen se mai derulează în alte 33 de localităţi din Vâlcea
303Vizualizari
Consiliul Judeţean Vâlcea a accesat fonduri europene, prin PNRR, pentru un megaproiect de dotare a bibliotecilor publice din 34 de localităţi cu echipamente IT performanţe. Pe de altă parte, pentru patru din acestea va fi vorba şi de renovarea şi modernizarea clădirilor respective. „Consiliul Județean Vâlcea a obținut finanțare europeană (prin PNRR), de 1,2 milioane de euro, pentru proiectul «Bibliotecile vâlcene, noi hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale». Acest proiect vizează 34 de biblioteci vâlcene, dintre care 4 vor beneficia de renovarea și echiparea cu calculatoare și echipamente tehnice, iar restul de 30 de biblioteci vor beneficia de dotarea cu echipamente informatice. Suntem mândri de progresul pe care îl facem împreună și nerăbdători să vedem cum toate aceste spații se vor transforma în centre de învățare și inovație”, au transmis reprezentanţii Consiliului Judeţean Vâlcea.




